În atenția părinților de copii celiaci, elevi în învățământul preuniversitar de stat:

Copiii celiaci (cu diagnostic confirmat de boală celiacă), elevi în învățământul preuniversitar de stat, pot beneficia de bursă medicală în anul școlar 2018-2019.

La secretariatul școlii puteți găsi lista cu ACTELE NECESARE pentru obținerea bursei medicale:
– DOSAR CU ȘINĂ CARTON
– COPIE CERTIFICAT NAȘTERE ELEV
– CERTIFICAT MEDICAL VIZAT DE MEDICUL SPECIALIST
– ANCHETA SOCIALĂ DE LA MEDICUL DE FAMILIE
– CERERE TIP DE LA SECRETARIAT

Certificatul medical vizat de medicul specialist îl puteți obține de la medicul gastroenterolog care are copilul în evidență și are valabilitate 1 an. Pentru eliberare este necesară completarea unui formular tip la unitatea medicală.

Certificatul trebuie să fie vizat apoi de medicul de la cabinetul școlar.

Pentru Ancheta socială nu exista un formular tip, medicul de familie trebuie să specifice, pe lângă datele de identificare a copilului – nume, vârstă, CNP, faptul că este luat în evidență cu diagnosticul de boală celiacă.

Pentru obținerea bursei medicale,
1. NU este necesar certificatul de handicap!
2. NU sunt necesare declarațiile de venit ale părinților (tutorilor/reprezentanților legali,etc)

Bibliografie:
1. Bursele pentru elevi – modificarile anuntate de Ministerul Educatiei
https://www.portalinvatamant.ro/articole/noutati-97/bursele-pentru-elevi-modificarile-anuntate-de-ministerul-educatiei-7940.html

2. Ordinul nr. 3480/26.03.2018, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 358 din 25.04.2018, pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat
https://lege5.ro/Gratuit/gi3tqmbvge4q/ordinul-nr-3480-2018-pentru-modificarea-anexei-la-ordinul-ministrului-educatiei-cercetarii-tineretului-si-sportului-nr-5576-2011-privind-aprobarea-criteriilor-generale-de-acordare-a-burselor-elevilor-