Craiova a fost primul oraș în care caravana „România fără gluten” – o inițiativă a Asociației Române pentru Intoleranță la Gluten (ARIG), în parteneriat cu Kaufland România – a poposit, marți, în lunile iulie și august urmând să ajungă în alte opt orașe din țară. Caravana este o premieră la nivel național și se adresează pacienților diagnosticați cu boala celiacă, dar și publicului larg interesat de această patologie. Craiovenii prezenți au beneficiat, pe lângă sesiunea de informare și materiale educative tipărite, și de sfaturi și testare rapidă de sânge pentru depistarea bolii celiace, rezultatele fiind oferite pe loc și interpretate de medicii prezenți.

Boala celiacă este o boală autoimună cauzată de ingestia de gluten la persoanele predispuse genetic. Boala poate debuta oricând, începând cu perioada copilăriei și până la vârsta a treia, și este declanșată de gluten – o proteină care se găsește în grâu, orz și secară. Consumul de gluten de către persoanele intolerante duce la apariția de leziuni la nivelul intestinului subțire, care nu mai poate digera alimentele și instalează malabsorbția.

Tratamentul în boala celiacă este unul singur: alimentația specială cu produse fără gluten, pentru tot restul vieții. În sprijinul celor afectați, Kaufland România a lansat K-free – gamă disponibilă numai în magazinele Kaufland, pentru care menține cel mai scăzut preț de pe piață pentru produsele fără gluten. Informarea corespunzătoare în legătură cu alimentația și stilul de viață potrivite, precum și soluții pentru managementul dietei și al relației cu specialiștii medicali sunt esențiale pentru persoanele cu boală celiacă, spune Iuliana Roibu Bonoiu, președintele Asociației Române pentru Intoleranță la Gluten. Și o face în deplină cunoștință de cauză, fiind mama unui copil diagnosticat cu boala celiacă.

A conceput caravana „România fără gluten”, împreună cu echipa ARIG, deoarece consideră că subiectul bolii celiace și al nevoii alimentației sigure fără gluten a devenit stringent în ultimii ani. Rata diagnosticului pentru boală celiacă este în creștere, iar nevoile pentru suport și informare a celor diagnosticați sunt tot mai mari. În cadrul evenimentului de la Craiova, care a avut loc marți, 16 iulie 2019, la Hotel Prestige Boutique, s-au tratat subiecte legate de menținerea corectă a dietei fără gluten atât la copii, cât și la adulți, de igienă alimentară, s-au dat sfaturi privind viața de zi cu zi a celiacului. Informații au oferit celor interesați și Loredana Samoilă – PR Manager, Kaufland România, și dr. Alina Stănescu Popp – medic specialist Gastroenterologie Pediatrică, director al Centrului de Management pentru Boala Celiacă din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” (INSMC).

Caravana pune bazele unei rețele de medici specializați în boală celiacă
Caravana este o premieră la nivel național și are ca scop să informeze pacienții, să testeze potențialii noi pacienți și să creeze o rețea națională de medici specialiști care să poată gestiona pacienții cu boală celiacă.
În paralel cu sesiunile de testare și informare, în cadrul caravanei este susținut și cursul de educație medicală continuă „Afecțiuni induse de gluten: prevenție, diagnostic și urmărire”, pentru perfecționarea în diagnosticarea corectă a acestor afecțiuni. Cursul specializat este conceput de reprezentanții Centrului de Management pentru Boala Celiacă din cadrul INSMC.

Vezi întregul articol din cotidianul Cuvântul Libertății aici.