
UPDATE 26 IANUARIE 2026
Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății au transmis precizări privind aplicarea adresei referitoare la certificatele medicale tip A5 necesare pentru acordarea burselor sociale medicale în anul școlar 2025-2026, după problemele semnalate de părinți și școli. Regula privind menționarea expresă privind încadrarea elevului în criteriile prevăzute în Anexa nr. 1 la Ordinul comun nr. 1306/1883/2016 nu are efect retroactiv.
Astfel, dosarele depuse și aprobate înainte de 23 decembrie 2025 nu trebuie refăcute, potrivit documentului comun MEC si MS.
Adresa Ministerului Educației și Cercetării nr. 33680/23.12.2025 se aplică exclusiv dosarelor depuse după 23 decembrie 2025.
(Bibliografie pct.8)
UPDATE 13 IANUARIE 2026
În luna decembrie 2025, inspectoratele școlare au fost informate, printr-un document transmis de Ministerul Educației (nr. 33680 / 23.12.2025), cu privire la necesitatea unei mențiuni suplimentare pe certificatul medical A5, deși documentele au fost emise, depuse și acceptate anterior, iar dosarele de bursă au fost aprobate în septembrie 2025, conform metodologiei în vigoare.
Conform adresei, pe certificatul medical A5 trebuie să apară, alături de diagnosticul detaliat și următoarea mențiune expresă: “conform criteriilor prevăzute la anexa 1 la Ordinul nr.1306/1883/2016”.
Această cerință nu apare în Metodologia-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora, aprobată prin HG nr. 732/2025 și publicată în Monitorul Oficial pe 4 septembrie 2025.
Documentul nu prevede obligația existenței unei formulări-standard suplimentare pe certificatul A5, astfel că, regula care decide pierderea sau acordarea bursei nu se regăsește în actul normativ principal, ci apare ulterior, prin „clarificări” administrative.
(Bibliografie pct.7)
În atenția părinților de copii celiaci:
Copiii celiaci (cu diagnostic confirmat de boală celiacă și/sau dermatită herpetiformă Duhring) beneficiază de bursă medicală și în anul școlar 2025-2026. Bursa medicală este încadrată în categoria burselor sociale.
În anul școlar 2025 – 2026, bursele se acordă în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernamentale nr. 732/04.09.2025 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora, publicată în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 823/5.IX.2025.
(Bibliografie pct.1)
Cine primește Bursa Medicală?
– sunt înscriși la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel primar, gimnazial și liceal, sau
– sunt înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional (Metodologia-cadru de acordare a burselor din 4 septembrie 2025 Art. 2. —a) precizează: “burse sociale, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi, nivel primar, gimnazial și liceal, dacă sunt școlarizați fără taxe“).
Termen de depunere și alte informații importante
- Cererea, însoțită de actele care dovedesc dreptul de acordare a bursei sociale, trebuie depusă la unitatea de învățământ în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, adică în perioada 8.09.2025 – 2.10.2025.
- Pentru bursa socială NU se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
- Bursa socială se poate cumula cu bursa de merit și bursa tehnologică.
- Bursa socială se acordă sub condiţia ca elevul beneficiar să fi promovat la toate disciplinele şi să fi obţinut media 10 sau calificativul „foarte bine” la purtare, la finalul anului şcolar anterior.
- Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, chiar dacă îndeplinește criteriile prevăzute pentru mai multe tipuri de bursă socială.
- Bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare.
- Capitolul III Acordarea burselor sociale – Articolul 13 (7) prevede “Lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, prin completarea cu elevii a căror situație financiară/socială/medicală s-a modificat pe parcursul anului școlar și fac dovada încadrării în condițiile prevăzute”.
Important!
Există o neconcordanță în Metodologia-cadru de acordare a burselor din 4 septembrie 2025:
Este practic o piedică pusă elevilor care s-ar putea să îndeplinească criteriile de acordare a burselor sociale în timpul anului școlar și nu la începutul acestuia. Metodologia-cadru pentru bursele școlare în anul școlar 2025-2026, aprobată prin hotărâre de guvern și publicată vineri seară, 5 septembrie, în Monitorul Oficial, conține prevederi care impun depunerea dosarelor pentru bursă socială în termen de 25 de zile calendaristice de la debutul cursurilor, deși ar trebui, tot potrivit actului normativ, ca elevii care îndeplinesc condițiile de burse și pe parcursul anului școlar să se poată înscrie pentru acest drept.
(Bibliografie pct.6)
Criteriile medicale şi medico-psihologice
În ANEXA 1 din ORDIN Nr. 1306/1883/2016 din 17 noiembrie 2016, sunt definite Criteriile medicale şi medico-psihologice pentru aprecierea deficienţelor/afectărilor funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului:
VII. Boli ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv, metabolic şi endocrin
A. Boli ale structurii sistemului digestiv şi funcţiilor sale:
– boli cu tulburări importante de nutriţie cu potenţial deficit ponderal (de exemplu: malnutriţia,
boli sau sindroame diareice cronice, inclusiv boala Crohn, colita ulcerativă şi altele asemenea cu
sindrom de malabsorbţie, boala celiacă).
X. Boli ale structurii pielii, anexelor şi funcţiilor tegumentului:
– dermatoze imuno-inflamatorii, de exemplu psoriazis, dermatita atopică;
– dermatoze buloase, de exemplu pemfigus
(Bibliografie pct.2)
Cum se acordă bursa socială medicală?
CAPITOLUL III Acordarea burselor sociale Art. 13. — (4) din Metodologia-cadru de acordare a burselor prevede „Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar/medicul de familie — acolo unde nu există medic școlar.”
(Bibliografie pct.4)
Acte necesare
a) cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
MODEL Cerere bursa socială pentru motive medicale
Notă: acesta este un model de cerere, cereți documentul la secretariatul unității de învățământ.
b) certificatul de naștere al elevului sub 14 ani sau actul de identitate al elevului care are peste 14 ani, după caz;
c) actul de identitate al părintelui/reprezentantului legal al elevului minor;
d) certificatul de încadrare în grad de handicap sau certificatul eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar/medicul de familie – acolo unde nu există medic școlar.
Lista cu toate documentele necesare o găsiți la secretariatul școlii.
(Bibliografie pct.3 și pct.4)
Certificatul medical tip A5 se eliberează de către medicul specialist gastroenterolog (respectiv dermatolog pentru copiii cu dermatita Duhring), care are copilul în evidență și îi urmărește evoluția.
Certificatul are valabilitate 1 an. Pentru eliberare este necesară completarea unui formular tip la unitatea medicală.
Certificatul trebuie să fie vizat apoi de medicul de la cabinetul școlar.
Cuantumul burselor an școlar 2025-2026
(Bibliografie pct.5)
Pentru anul școlar 2025-2026, cuantumul burselor este:
b) pentru bursa socială – 300 lei/lună; (Aici se încadrează bursa medicală)
c) pentru bursa tehnologică – 300 lei/lună.
