Selecție de dulciuri fără gluten – Crăciun 2025

Explorează plăcerea deserturilor fără gluten din România cu broșura noastră specială! Elaborată cu atenție de către echipa ARIG, această broșură constituie ghidul ideal pentru părinți în perioada sărbătorilor. Vă încurajăm să o împărtășiţi cu familia și prietenii, pentru cadouri inspirate și momente pline de bucurie.

O broșură ARIG pentru un decembrie mai dulce și mai sigur

Ne bucurăm să vă prezentăm ediția 2025 a broșurii „Dulciuri fără gluten”, proaspăt revizuită și completată cu noi produse și noi furnizori, selectați atent, pentru ca voi și copiii voștri să întâmpinați sărbătorile cu mai multă liniște și inspirație.

Transformă momentele festive în experiențe delicioase și sigure pentru întreaga familie!
De la ciocolată și turtă dulce de pus în ghetuțe de Moș Nicolae până la surprize dulci în cadourile de sub bradul de Crăciun, broșura noastră reunește o selecție variată de produse sigure, fără gluten.

O broșură „vie”, în continuă creștere – cu sprijinul comunității

Această listă nu este una exhaustivă. Piața produselor fără gluten evoluează rapid, de aceea, dacă descoperiți produse certificate sau etichetate fără gluten și credeți că merită adăugate, vă rugăm să ne scrieți la info@arig.ro . Sugestiile voastre ne ajută să ținem broșura la zi și cât mai utilă pentru toată comunitatea.

Efort voluntar, pentru comunitate

Broșura este rezultatul unui efort susținut, exclusiv voluntar, realizat cu drag de mica noastră echipă ARIG. Știm câtă nevoie este, mai ales în această perioadă, în care fiecare părinte caută dulciuri sigure, iar fiecare copil vrea ghetuțele pline.

Ne încurajează, de fiecare dată, mesajele voastre și sentimentul că, prin acest proiect, facem un mic pas înainte pentru binele întregii comunități.

Piața fără gluten din România s-a dezvoltat enorm în ultimii ani, iar diversitatea din broșura actuală este o dovadă în sine.
Știm, prețurile rămân o provocare — și vor scădea doar în măsura în care vom avea tot mai mulți producători locali. De aceea suntem bucuroși să includem în ediția de anul acesta branduri precum PanFree, prima fabrică românească de panificație certificată fără gluten, după Standardul Internațional ELS .

Sprijinind producătorii locali, sprijinim o piață mai accesibilă pentru toți.


Consumul de dulciuri — cu bucurie, dar cu moderație

În această perioadă festivă, este firesc să ne dorim să aducem magie în farfurie. Totuși, recomandăm consumul de dulciuri cu măsură, în echilibru cu o alimentație sănătoasă, adaptată nevoilor fiecăruia.

Vrei să te alături echipei ARIG? Hai cu noi!

Dacă simți că munca noastră te inspiră și vrei să ni te alături pentru proiectele viitoare, te așteptăm cu mare drag.
Este mult de lucru, dar fiecare pas înainte — fiecare proiect dus la bun sfârșit, fiecare resursă utilă comunității — ne dă energie să mergem mai departe. Orice formă de sprijin contează enorm. Implică-te!

Cu drag pentru comunitatea noastră – ARIG

Sperăm ca ediția 2025 a broșurii „Dulciuri fără gluten” să vă fie de ajutor în pregătirile pentru Moș Nicolae și pentru sărbătorile de iarnă care se apropie.
Află mai multe despre cele mai delicioase prăjituri, bomboane și biscuiți, sortimente de ciocolată, turtă dulce, jeleuri, caramele și multe alte delicii fără gluten!
Descarcă ghidul nostru acum și bucură-te de dulciuri fără gluten, disponibile atât în magazinele fizice, cât și online din România!

Vă dorim un decembrie cald, sigur, luminos și … delicios!