„Poate conține gluten”. Trei cuvinte care capătă, în sfârșit, un sens. Codex Alimentarius face un pas istoric pentru persoanele cu boala celiacă: noi reguli privind etichetarea preventivă a glutenului. AOECS salută adoptarea ghidului internațional privind etichetarea preventivă a alergenilor (Precautionary Allergen Labelling – PAL), care include pentru prima dată boala celiacă într-un cadru global bazat pe evaluarea riscului: este un reper major pentru comunitatea internațională a persoanelor diagnosticate cu boală celiacă și rezultatul unui efort susținut de colaborare între organizațiile de pacienți, experții științifici, industria alimentară și autoritățile de reglementare.

Persoanele care trăiesc cu boala celiacă se apropie de un moment important în ceea ce privește siguranța alimentară. După ani de dezbateri științifice și negocieri internaționale, Comitetul Codex pentru Etichetarea Alimentelor (Codex Committee on Food Labelling – CCFL) a ajuns la un acord asupra noilor Ghiduri privind etichetarea preventivă a alergenilor (PAL). Ghidurile sunt anexate Standardului general pentru etichetarea alimentelor preambalate (CXS 1-1985).
Acordul stabilește pentru prima dată un cadru internațional pentru gestionarea riscului de contaminare accidentală cu alergeni și, în mod esențial, include și cerealele care conțin gluten, relevante pentru persoanele cu boală celiacă.

Este un pas decisiv către o etichetare mai clară și mai credibilă pentru persoanele cu boala celiacă. Acordul stabilește reguli menite să elimine una dintre cele mai frustrante contradicții de pe rafturile magazinelor: produse etichetate simultan „fără gluten” și cu mențiunea „poate conține (urme de) gluten”.

Pentru majoritatea consumatorilor, avertismentele de pe etichetele alimentelor sunt doar câteva rânduri scrise cu litere mici. Pentru persoanele diagnosticate cu boala celiacă, însă, ele reprezintă diferența dintre un aliment sigur și unul care poate declanșa o reacție autoimună cu efecte asupra întregului organism.

Concepte cheie

  • Boala celiacă: O boală autoimună cronică declanșată de ingestia de gluten la persoane predispuse genetic. Expunerea la gluten provoacă leziuni la nivelul intestinului subțire și poate duce la o gamă largă de complicații de sănătate. Singurul tratament eficient este respectarea pe tot parcursul vieții a unei diete stricte fără gluten.
  • Gluten: Un termen colectiv pentru proteinele din grâu, secară, orz și cerealele înrudite, precum și din varietățile lor hibridizate. Glutenul declanșează răspunsul autoimun caracteristic bolii celiace.
  • Contaminare încrucișată: Prezența neintenționată a unui alergen într-un produs alimentar ca urmare a practicilor comune de cultivare, transport, depozitare, procesare, fabricare sau manipulare.
  • Mențiune „Fără gluten”: O declarație voluntară care indică faptul că un produs alimentar respectă cerințele de reglementare stabilite pentru conținutul de gluten. Conform standardelor Codex, alimentele etichetate „fără gluten” trebuie să conțină maximum 20 mg/kg (20 ppm) gluten.
  • Alergie alimentară mediată prin IgE: O reacție alergică ce implică anticorpi de tip imunoglobulină E (IgE). Simptomele apar de obicei rapid după expunere și pot varia de la reacții ușoare până la anafilaxie severă și potențial fatală.
  • Etichetarea de Precauție a Alergenilor (PAL): O declarație de comunicare a riscului, exprimată de obicei ca „poate conține”, utilizată atunci când o evaluare justificată științific indică faptul că o contaminare încrucișată neintenționată cu alergeni poate depăși nivelurile stabilite.
  • Doza de referință: Cantitatea dintr-un alergen care poate fi consumată la o singură masă și care este considerată a prezenta un risc scăzut de a provoca efecte adverse asupra sănătății persoanelor sensibile. Dozele de referință sunt utilizate în evaluarea riscurilor pentru a determina dacă etichetarea preventivă a alergenilor este necesară. În cadrul structurii PAL a Codex, doza de referință pentru gluten relevantă pentru boala celiacă este de 4 mg de gluten total.
  • Alergie la grâu: O reacție alergică mediată prin IgE la proteinele găsite în grâu. Spre deosebire de boala celiacă, alergia la grâu nu este o afecțiune autoimună și poate avea ca rezultat simptome alergice imediate în urma expunerii.

Ce este, așadar, etichetarea preventivă a alergenilor (PAL)?

Etichetarea preventivă a alergenilor (Precautionary Allergen Labelling – PAL) este reprezentată de avertismente precum „poate conține…” sau „fabricat într-o unitate care procesează…”. Aceste mențiuni sunt utilizate atunci când, în ciuda măsurilor implementate de producător pentru prevenirea contaminării încrucișate, există încă un risc rezidual ca un alergen să ajungă accidental în produs.

Mai exact: etichetarea preventivă a alergenilor – PAL – este concepută pentru o situație foarte precisă: un aliment nu conține intenționat un anumit alergen ca ingredient, dar există posibilitatea ca acesta să ajungă accidental în produs prin contaminare încrucișată.
Contaminarea poate apărea în numeroase puncte ale lanțului alimentar: în timpul transportului, depozitării, procesării, fabricării sau manipulării produselor.
PAL este, prin urmare, un instrument de comunicare a unui risc rezidual, nu o declarație că produsul conține în mod intenționat alergenul respectiv.

Ani la rând, expresii precum „poate conține urme de gluten” sau „fabricat într-o unitate care procesează grâu” au fost utilizate neuniform de producători. Uneori avertismentele reflectau un risc real de contaminare încrucișată, alteori erau adăugate din exces de precauție juridică, fără o evaluare concretă a riscului. Pentru consumatori, consecința a fost aceeași: nesiguranță, confuzie și o listă din ce în ce mai scurtă de produse considerate sigure.

AOECS evidențiază că această utilizare excesivă a avertismentelor preventive a limitat inutil posibilitatea persoanelor cu boală celiacă de a alege alimente sigure și a diminuat valoarea practică a acestor mențiuni.

Acesta este contextul în care Asociația Societăților Europene de Celiachie (AOECS) descrie acordul obținut în cadrul celei de-a 49-a sesiuni a Comitetului Codex pentru Etichetarea Alimentelor (Codex Committee on Food Labelling – CCFL 49) drept un moment de referință pentru comunitatea persoanelor cu boală celiacă. Pentru prima dată, boala celiacă și glutenul sunt integrate explicit în cadrul internațional privind etichetarea preventivă a alergenilor, alături de alergiile alimentare, într-un sistem bazat pe dovezi științifice și evaluarea riscului.

De ce este această decizie atât de importantă pentru pacienții cu boala celiacă?

Până acum, discuțiile internaționale privind etichetarea preventivă s-au concentrat aproape exclusiv asupra alergiilor alimentare mediate de imunoglobulina E (IgE), adică acele reacții alergice care pot apărea imediat după consumul unui aliment.

Boala celiacă are însă un mecanism complet diferit. Este o afecțiune autoimună în care ingestia glutenului determină un răspuns imun ce afectează mucoasa intestinului subțire. Chiar dacă nu este o alergie în sens clasic, consecințele expunerii repetate la gluten sunt serioase și pot conduce la malabsorbție, osteoporoză, infertilitate, anemie, oboseală cronică și numeroase alte complicații.
Tocmai din acest motiv, organizațiile dedicate persoanelor cu boală celiacă au insistat ca glutenul să fie tratat în cadrul discuțiilor privind PAL în același mod riguros în care sunt tratate și celelalte riscuri alimentare.

În documentul său de poziție, AOECS reamintește că singurul tratament eficient disponibil în prezent este respectarea pe tot parcursul vieții a unei diete stricte fără gluten și că aproximativ 100 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de această boală, însă doar un sfert dintre acestea au fost diagnosticate.

Un rezultat obținut după ani de muncă

AOECS a colaborat timp de mai mulți ani cu experți internaționali și cu reprezentanți ai Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ai Codex Alimentarius pentru ca nevoile persoanelor cu boală celiacă să fie luate în considerare în elaborarea noilor reguli.

De ce a durat atât?

Pentru că problema nu era pur și simplu „ce scriem pe etichetă”. Era nevoie să fie rezolvate simultan mai multe probleme:

  • Științific: ce nivel de expunere reprezintă un risc relevant?
  • Tehnologic: ce nivel de contaminare poate fi prevenit în mod realist?
  • Reglementare: când devine justificată o mențiune PAL?
  • Comercial: cum poate fi aplicat același principiu în sisteme alimentare și piețe diferite?
  • Consumator: cum poate fi transmisă informația într-un mod clar și util?
  • Pentru boala celiacă: cum poate fi introdus glutenul într-un sistem conceput în mare parte în jurul alergiilor alimentare, fără a confunda cele două tipuri de afecțiuni?

Tocmai această combinație explică de ce procesul a avut nevoie de consultări științifice, grupuri de lucru, observații ale statelor membre, contribuții ale industriei și intervenția organizațiilor de pacienți.

Rezultatul este unul fără precedent: ghidul recunoaște explicit că și persoanele cu boală celiacă au nevoie de o comunicare clară a riscului de contaminare accidentală cu gluten și stabilește pentru prima dată principii armonizate la nivel internațional pentru evaluarea acestui risc. AOECS consideră că această schimbare aliniază standardele internaționale la realitatea cu care se confruntă zilnic persoanele diagnosticate cu boală celiacă și contribuie la creșterea încrederii consumatorilor în informațiile de pe etichetele alimentelor.

O schimbare de paradigmă: evaluarea riscului în locul etichetării „din precauție”

Una dintre cele mai importante noutăți aduse de noile Ghiduri Codex este faptul că utilizarea avertismentelor de tip „poate conține” (PAL) nu va mai trebui să fie o măsură generică de protecție juridică, ci rezultatul unei evaluări documentate a riscului.

AOECS susține ferm această abordare, considerând că operatorii din industria alimentară trebuie să demonstreze mai întâi că au implementat toate măsurile necesare pentru prevenirea contaminării încrucișate – prin aplicarea sistemului HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Points) și a altor bune practici de fabricație. Numai dacă, în ciuda acestor măsuri, rămâne un risc rezidual justificat din punct de vedere științific, produsul ar trebui să poarte o mențiune preventivă de tip PAL.

Această schimbare urmărește mai multe obiective importante:

  • creșterea responsabilității producătorilor,
  • îmbunătățirea comunicării riscului către consumatori,
  • sporirea încrederii în etichetele alimentare și
  • reducerea utilizării nejustificate a avertismentelor preventive.

În viziunea AOECS, eticheta „poate conține” nu trebuie să înlocuiască un management eficient al alergenilor, ci să fie utilizată exclusiv atunci când riscul nu poate fi eliminat complet.

Pentru prima dată, o doză de referință pentru gluten

Poate cea mai importantă modificare din perspectiva persoanelor cu boală celiacă este introducerea unei doze de referință de 4 miligrame de gluten.

Această valoare, stabilită pe baza recomandărilor experților FAO și OMS, reprezintă cantitatea totală de gluten care poate fi ingerată într-o singură ocazie alimentară (porție) și care este utilizată exclusiv pentru evaluarea riscului în cadrul sistemului PAL. Cu alte cuvinte, ea îi ajută pe producători și pe autorități să stabilească dacă există sau nu necesitatea introducerii unei mențiuni de tip „poate conține gluten”.

AOECS insistă însă asupra unui aspect esențial: această doză de referință nu modifică și nu înlocuiește standardul internațional pentru produsele fără gluten (20ppm).

4 mg nu înseamnă 20 ppm !

În spațiul public există riscul ca noile prevederi să fie interpretate greșit, motiv pentru care documentul AOECS acordă o atenție deosebită diferenței dintre cele două concepte.

În prezent, standardul Codex prevede că un aliment poate purta mențiunea „fără gluten” doar dacă produsul finit conține maximum 20 mg de gluten/kg de produs (20 ppm). Acest prag rămâne neschimbat.

Noua valoare de 4 mg gluten are însă un rol complet diferit. Ea nu exprimă concentrația de gluten din produs, ci cantitatea totală de gluten la care ar putea fi expus consumatorul într-o porție de consum, fiind utilizată exclusiv în procesul de evaluare a riscului care stă la baza deciziei de a aplica sau nu o etichetă PAL.

Pe scurt, cele două valori răspund unor întrebări diferite:

– 20 ppm stabilește dacă un produs poate fi comercializat ca „fără gluten”;
– 4 mg gluten stabilește dacă este necesar un avertisment privind o posibilă contaminare accidentală.

AOECS consideră că înțelegerea acestei diferențe este esențială atât pentru autorități și industrie, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății și pentru consumatori. Confundarea celor două concepte ar putea genera interpretări eronate și ar afecta încrederea persoanelor cu boală celiacă în etichetarea produselor alimentare.

O regulă care elimină mesajele contradictorii

Una dintre cele mai importante garanții introduse în noul text Codex este interdicția ca un produs să poarte simultan o declarație „fără gluten” și un avertisment de tip PAL (ex.: „poate conține cereale cu gluten”).

AOECS consideră această prevedere un principiu fundamental al implementării noilor reguli.

Cele două afirmații transmit mesaje complet diferite. Mențiunea „fără gluten” certifică faptul că produsul respectă cerințele stabilite pentru această categorie și poate fi considerat adecvat persoanelor care trebuie să urmeze o dietă strictă fără gluten. În schimb, avertismentul PAL informează consumatorul că există un risc de contaminare accidentală care nu a putut fi eliminat.

Prezența ambelor mesaje pe aceeași etichetă a creat confuzie și a subminat încrederea consumatorilor. De aceea, AOECS salută faptul că textul adoptat de Codex prevede explicit că un produs care necesită un avertisment PAL pentru cerealele care conțin gluten nu poate purta în același timp declarația „gluten-free”. Organizația consideră că această separare clară este esențială pentru protejarea persoanelor cu boală celiacă și pentru menținerea credibilității sistemului de etichetare alimentară.

Mai puține avertismente inutile, mai multe opțiuni pentru consumatori

AOECS atrage atenția că utilizarea excesivă a mențiunilor de tip PAL („poate conține”) a devenit, în ultimii ani, o problemă majoră pentru persoanele cu boală celiacă.

Numeroase produse au fost etichetate preventiv chiar și în situațiile în care riscul real era foarte redus sau insuficient evaluat. În consecință, mulți consumatori au eliminat din alimentație produse care ar fi fost, în realitate, sigure, ceea ce a restrâns inutil oferta alimentară și a diminuat încrederea în aceste avertismente.

Noile Ghiduri Codex încearcă să corecteze această situație. Dacă evaluarea riscului demonstrează că prezența accidentală a glutenului este sub nivelurile de acțiune stabilite, utilizarea unei etichete PAL nu mai este justificată. AOECS susține această abordare, apreciind că avertismentele preventive trebuie rezervate exclusiv situațiilor în care există un risc real, demonstrabil și documentat.

Cu alte cuvinte, producătorii nu vor mai putea folosi mențiunea „poate conține” ca soluție universală. Înainte de a recurge la ea, vor trebui să demonstreze că au implementat măsuri eficiente pentru prevenirea contaminării încrucișate – de la organizarea fluxurilor tehnologice și curățarea echipamentelor până la aplicarea sistemului HACCP și a altor proceduri de control. Abia dacă, după toate aceste măsuri, rămâne un risc rezidual demonstrabil, avertismentul preventiv devine justificat.

Este o schimbare importantă de responsabilitate: de la simpla informare a consumatorului la obligația producătorului de a controla riscul încă din procesul de fabricație.

Pentru persoanele cu boală celiacă, beneficiul este evident: etichetele vor deveni mai credibile, iar gama de produse disponibile ar putea crește, fără a compromite siguranța alimentară.

Etichetare mai clară și mai ușor de înțeles pentru consumatori

Un alt obiectiv al noilor Ghiduri Codex este uniformizarea modului în care sunt formulate avertismentele privind prezența accidentală a alergenilor. AOECS susține utilizarea unor declarații clare și consecvente, bazate pe formula consacrată „poate conține”, astfel încât consumatorii să poată interpreta mai ușor informațiile de pe etichetele produselor.

În cazul cerealelor care conțin gluten, organizația recomandă utilizarea denumirilor specifice – grâu, orz și secară –, în conformitate cu Standardul General Codex pentru etichetarea alimentelor preambalate. Totodată, ghidurile permit, în anumite situații și în funcție de legislația națională sau regională, utilizarea termenilor generici „gluten” sau „cereale care conțin gluten”, atunci când aceștia oferă o comunicare mai eficientă a riscului.

AOECS consideră că identificarea clară a sursei contaminării este importantă nu doar pentru persoanele cu boală celiacă, ci și pentru cele care suferă de alergii alimentare. De exemplu, grâul este relevant atât ca sursă de gluten pentru persoanele cu boală celiacă, cât și ca alergen major pentru persoanele cu alergie la grâu mediată de imunoglobulina E (IgE). În situațiile în care sursa contaminării nu poate fi stabilită cu certitudine prin evaluarea riscului, ghidurile prevăd că avertismentul trebuie să includă toate cerealele relevante care conțin gluten – grâu, orz și secară.

Ce se întâmplă cu ovăzul?

Ovăzul reprezintă de ani de zile un subiect sensibil în alimentația persoanelor cu boală celiacă, iar noile ghiduri Codex aduc și în această privință câteva clarificări importante.

Documentul AOECS arată că, deși ovăzul continuă să fie inclus în Standardul General pentru etichetarea alimentelor preambalate, în cadrul sistemului PAL nu a fost stabilită o doză de referință specifică pentru acesta. Organizația apreciază că această precizare contribuie la o interpretare unitară a prevederilor privind cerealele care conțin gluten.

În același timp, ghidurile recunosc faptul că unele persoane cu boală celiacă pot reacționa la ovăz din cauza contaminării încrucișate cu grâu, orz sau secară în timpul cultivării, transportului, depozitării ori procesării. Din acest motiv, controlul contaminării rămâne esențial pe întregul lanț alimentar, iar evaluarea riscului trebuie să ia în considerare și această posibilitate.

Analizele de laborator rămân importante, dar nu sunt suficiente

Noile orientări Codex pun accent pe evaluarea riscului și pe măsurile preventive implementate de operatorii din industria alimentară. În acest context, analizele de laborator sunt considerate un instrument important, însă nu pot înlocui un sistem eficient de management al alergenilor.

AOECS susține utilizarea unor metode analitice validate și recunoscute la nivel internațional pentru detectarea și cuantificarea glutenului. Aceste metode trebuie să fie robuste din punct de vedere științific, reproductibile și capabile să ofere rezultate fiabile atât pentru verificarea respectării standardelor, cât și pentru activitatea autorităților de control.

Totuși, organizația subliniază că simpla testare a produsului finit nu poate substitui evaluarea riscurilor pe întregul proces de producție. Gestionarea contaminării trebuie să înceapă încă din etapa de proiectare a fluxului tehnologic și să continue prin implementarea unor măsuri eficiente de prevenire și control.

O implementare care va necesita informare și colaborare

Adoptarea ghidurilor reprezintă doar începutul procesului. După aprobarea lor de către Comisia Codex Alimentarius, responsabilitatea implementării va reveni autorităților naționale și regionale.

AOECS subliniază că succesul noilor reguli nu depinde doar de modificarea legislației, ci și de informarea tuturor actorilor implicați: producători, autorități de control, profesioniști din domeniul sănătății și organizații ale pacienților. Numai printr-o aplicare unitară și printr-o comunicare clară poate fi atins obiectivul principal al noilor prevederi – creșterea siguranței alimentare și consolidarea încrederii consumatorilor în etichetarea produselor.

Pe măsură ce încep discuțiile de implementare la nivel național și regional, AOECS încurajează autoritățile de reglementare și părțile interesate să păstreze integritatea textului Codex convenit, sprijinind în același timp comunicarea clară a riscurilor, încrederea consumatorilor și alegerile alimentare informate pentru persoanele celiace.
Totodată, AOECS subliniază necesitatea evitării introducerii unor interpretări divergente care ar putea submina încrederea consumatorilor, crea bariere inutile în calea comerțului sau slăbi eficacitatea comunicării riscurilor.

AOECS rămâne dedicată colaborării cu autoritățile de reglementare, industria, experții științifici și societățile naționale de celiachie pentru a sprijini implementarea eficientă a Ghidurilor.

AOECS solicită autorităților de reglementare să se asigure că:

  1. Principiile Codex sunt implementate în mod consecvent și armonios.
  2. PAL rămâne bazată pe dovezi și proporțională.
  3. Mențiunile „fără gluten” continuă să ofere un nivel ridicat de asigurare pentru consumatori.
  4. Mecanismele de aplicare sunt susținute de metode analitice validate.
  5. Organizațiile de consumatori sunt implicate pe parcursul discuțiilor de implementare.

În concluzie, acordul obținut în cadrul Codex Alimentarius nu reprezintă doar o modificare tehnică a regulilor de etichetare, ci un pas important către un sistem internațional mai coerent, mai transparent și mai bine adaptat nevoilor celor care depind zilnic de informații corecte pentru a-și proteja sănătatea. Pentru milioane de persoane cu boală celiacă din întreaga lume, acesta este mai mult decât un progres legislativ – este o confirmare că vocea lor a fost ascultată și că siguranța alimentară continuă să evolueze pe baza dovezilor științifice și a dialogului dintre autorități, comunitatea medicală, industrie și organizațiile de pacienți.

Despre AOECS

AOECS este o organizație independentă, non-profit. Din 1988, se dedică îmbunătățirii vieții persoanelor afectate de boala celiacă.

AOECS reprezintă 40 de societăți naționale de celiachie membre din Europa și șapte organizații de celiachie afiliate din afara Europei.

Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten este singura asociație națională de pacienți cu boală celiacă din România acreditată de Asociația Societăților Europene de Celiachie (AOECS).

Începând cu luna septembrie 2017, ARIG a devenit membru cu drepturi depline al AOECS.